VIDEO | Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: ”Deciziile guvernamentale proaste ne costă ani la rând”

Invitat la Interviurile GÂNDUL, Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a vorbit despre situația în care se găsește România, în momentul de față, punctând principalele probleme cu care se confruntă fermierii români și insistând asupra proiectelor care pot aduce o transformare pozitivă pe termen scurt, mediu și lung.

Din păcate, a specificat ministrul Agriculturii, deciziile ”proaste” care au fost luate de-a lungul timpului amprentează negativ întreaga activitate, iar România, în ultimii 30 de ani, a pierdut la nivel agricol.

Este o realitate tristă, însă lucrurile pot intra pe un făgaș normal (Interviul integral poate fi urmărit pe canalul de YouTube GÂNDUL).

”România ar fi fost pe un platou de stabilitate”

Ministrul Agriculturii precizează că România produce îngrășăminte, dar creșterea prețului la energie și la gaze naturale s-a repercutat negativ și din acest punct de vedere.

Unele companii, din această cauză, au decis să își încheie sau să își suspende activitatea, aceasta nefiind o decizie pe care a luat-o statul român.

”România produce îngrășăminte în momentul de față. Se producea în România peste 60% din cantitatea necesară de îngrășăminte și de fertilizanți utilizați în agricultura românească. Până când prețul la energie și gaze naturale a impactat atât de mult industria petrochimică și industria chimică de producere a fertilizanților, și anumite companii au luat decizia să suspende activitatea.

Nu este o decizie pe care a luat-o statul. Ultimii treizeci de ani, pentru care am luptat… La Revoluția din `89 am luptat cu toții să fim liberi, să putem să intrăm în capitalism. Să încurajăm inițiativa privată. Toate aceste companii, acum, sunt private”, menționează Adrian Ionuț Chesnoiu.

Să sprijinim fabricile care sunt astăzi în activitate să producă fertilizanți pentru agricultura românească”

Există soluții, a declarat ministrul Agriculturii, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, iar fabricile care și-au continuat activitatea și produc fertilizanți trebuie neapărat sprijinite.

În ceea ce privește acești fertilizanți, rolul lor este esențial pentru producția agricolă. România s-ar fi aflat pe un platou de stabilitate, mai spune Adrian Chesnoiu, dacă – în 2020 – nu se liberaliza piața de energie în România.

”Eu vă spun ce pot eu să fac ca ministru al Agriculturii pentru a sprijini fermierii. Pe de o parte, să găsesc noi surse de aprovizionare în condițiile în care, la nivel local, sursele de îngrășăminte, de fertilizanți, nu există. De partea cealaltă, să sprijinim fabricile care sunt astăzi în activitate să producă, în continuare, fertilizanți pentru agricultura românească. Fertilizanții fiind, la fel ca și apa, vitali pentru producțiile agricole.

Și lucrul acesta l-am făcut din prima clipă, să știți că am discutat cu cei de la Azomureș înainte de a lua decizia să suspende (n.red. – activitatea), mi-au arătat calculele calculele matematice, problema cea mai mare a fost cu disponibilitatea necesarului de gaz, pentru că în momentul în care a crescut presiunea asupra gazului și asupra prețului la gaze naturale, disponibilitatea de gaze s-a diminuat”, argumentează Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

În 2020, dacă nu se liberaliza piața la energie și la gaze naturale, astăzi România ar fi fost pe un platou de stabilitate. Deciziile guvernamentale proaste ne costă ani la rând”

Adrian-Ionuț Chesnoiu

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
×